Aspectele sunt formate din mai multe chenare de aspect, imagini şi casete de text, având rolul de stabili aşezarea diferitelor elemente pe pagină. Dimensiune şi poziţia acestor chenare se poate modifica.
Comenzile ce urmează se pot folosi dacă în chenarele aspect există deja imagini sau texte.
Chenar de aspect nou se poate insera în lucrare cu butoanele „Imagine nouă” sau „Text nou”. Mai multe despre acestea puteţi citi la titlurile „Inserarea şi editarea imaginilor în chenare” şi în „Inserarea şi editarea textelor”.
În fereastra de selectare a elementelor alegeţi eticheta „Aspecte”.
Implicit avem afişate toate aspectele disponibile, însă aveţi posibilitatea filtrării acestora în funcţie de numărul de chenare aşezate pe pagină.
Dacă faceţi dublu clic pe aspectul dorit, acesta va fi aplicată pe ambele pagini ale fotocărţii. Dacă doriţi aplicarea acesteia doar pe una dintre pagini, deplasaţi aspectul cu tasta din stânga a mausului ţinută apăsată peste pagina dorită.
Chenarul de aspect este un element în care pot fi aşezate imagini. În editorul de produse acesta este simbolizat de un dreptunghi semitransparent, până în momentul inserării unei imagini.
Chenarul de aspect se poate selecta făcând clic pe acesta.
Mai multe chenare de aspect se pot selecta simultan prin trasarea dreptunghiului de selectare cu mausul. Puteţi adăuga alte chenare de aspect la selecţie dacă faceţi clic pe acestea cu tasta CTRL apăsată permanent. Cu aceeaşi metodă puteţi extrage din selecţie anumite chenare de aspect deja selectate. Dacă ţineţi tasta CTRL apăsată şi faceţi clic pe un chenar de aspect selectat deja, acesta se va deselecta. Operaţiunile de dimensionare, rotire, aşezare şi ştergere pot fi aplicate pe mai multe chenare de aspect simultan, dacă acestea au fost în prealabil selectate.
Dacă selectaţi un chenar de aspect, acesta va fi încadrat într-un dreptunghi care iese în evidenţă. În acest caz chenarul este activ.
Dreptunghiul de editare poate fi „prins” în mai multe puncte cu mausul, la colţuri, şi la mijlocul laturilor.
Cu aceste puncte de prindere se poate stabili dimensiunea chenarului.
Dacă utilizaţi punctele din colţuri, raportul dimensional al laturilor chenarului va rămâne neschimbat, deci se realizează o redimensionare proporţională, însă cu cele de pe laturi puteţi modifica dimensiunile în mod disproporţionat.
Cu mânerul de rotire aflat în interiorul în dreptunghiul de editare, cu tasta din stânga a mausului apăsată permanent, se poate roti chenarul în jurul punctului său de rotaţie.
Pentru rotirea cu 90 grade a chenarului utilizaţi comanda „Rotirea chenarului spre dreapta” sau „Rotirea chenarului spre stânga” din bara de accesorii.
Pentru a deplasa chenarul, duceţi mausul pe conturul dreptunghiului de selectare şi aşteptaţi până ce cursorul mausului se transformă într-o cruce cu săgeţi, după aceasta cu tasta din stânga a mausului apăsată puteţi mişca chenarul în locul dorit.
Puteţi să utilizaţi şi săgeţile de poziţionare de pe tastatură. Chenarele selectate se vor deplasa în direcţia dorită pas cu pas, dacă apăsaţi în mod repetat aceste taste sau le ţineţi apăsate îndelungat.
Grupul de comenzi „Aşezarea chenarului activ” vă dă posibilitatea să stabiliţi poziţia, rotirea, mărimea şi mărirea conţinutului chenarului selectat. Reuneşte cei trei paşi prezentaţi anterior cu comanda de mărire a conţinutului într-o fereastră de dialog. Grupa de comenzi o puteţi găsi în meniul context al chenarului de aspect (clic dreapta pe chenar) şi puteţi selecta mai multe chenare aspect, astfel valorile setate vor fi valabile pentru fiecare dintre ele.
În fereastra de dialog a grupei de comenzi găsiţi patru etichete: „Poziţie”, „Rotire”, „Mărime” şi „Mărire”
La toate etichetele, varianta „Păstrarea...” este implicită.
Valoarea măririi se referă la dimensiunea imaginii din interiorul chenarului.
Puteţi păstra mărirea iniţială sau puteţi seta mărirea. Valoarea măririi se dă în procente.
Aceasta nu are efect asupra casetei de text. Pentru schimbarea dimensiunii textului trebuie să formataţi textul.
Ne oferă posibilitatea setării dimensiunilor chenarului de aspect în centimetri sau potrivirea acestuia la dimensiunea imaginii. Acestea funcţionează şi la casetele text.
„Rotire” este eticheta unde putem realiza rotirea imaginii. Rotirea va avea efect în editorul de produse.
Meniul „Rotirea imaginii”, roteşte imaginile în interiorul chenarului. Această rotire se referă la imagine, respectiv la chenarul de aspect. Dacă chenarul a fost rotit deja, rotirea pe care o setăm se adaugă la cea iniţială.
Putem roti şi casetele text cu aceste comenzi.
Cu aceste opţiuni puteţi aşeza imagini şi texte cu precizie milimetrică.
Ca şi punct de pornire luaţi în considerare lăţimea paginii (la cele verticale), respectiv înălţimea paginii (la cele orizontale).
Lăţimea paginii este valabilă pentru toate paginile duble ale fotocărţii.
|
Posibilităţi de repoziţionare: |
||||
|---|---|---|---|---|
|
„Păstrarea poziţiilor” |
|
„Deplasarea simultană a tuturor imaginilor“ |
|
|
|
„Alinierea centrului la o orizontală“ |
|
„Alinierea centrului la o verticală“ |
|
|
|
„Alinierea în dreapta verticalei“ |
|
„Alinierea în stânga verticalei“ |
|
|
|
„Alinierea peste o orizontală“ |
|
„Alinierea sub o orizontală“ |
|
|
La centru, la dreapta, la stânga, sus şi jos, toate aceste expresii sunt valabile pentru chenarele de aspect. Orizontal şi vertical, se referă la suprafaţa cu aspecte a editorului. La centrare avem deasemenea posibilitatea aşezării chenarului în centrul paginii.
Atenţiune: Nu deplasaţi imaginile şi textele atât de mult încât acestea să părăsească suprafaţa ferestrei de editare. În acest caz, dacă deselectaţi imaginea deplasată nu mai aveţi posibilitatea să o reselectaţi pentru a o aduce într-o zonă vizibilă, astfel acesta va dispare automat din comanda dvs.
Dacă aveţi mai multe chenare selectate, în meniul context al acestora va apare comanda „Aranjarea şi potrivirea ramei”.
Din acesta se vor afişa alte comenzi cu care chenarele selectate pot fi aliniate la dreapta, la stânga, sus sau jos. Puteţi potrivi şi rotirea şi dimensiunea chenarelor.
Chenarele se pot acoperi parţial. De aceea în bara de accesorii (în grupa de comenzi „alte setări”) aveţi opţiunile „Mutarea ramei active în faţă” şi „Mutarea ramei active în spate”.
În acest fel putem stabili modul în care imaginile să se acopere reciproc.
Se poate şterge un chenar aspect după selectarea acesteia prin clic pe comanda „Ştergere” din bara de accesorii sau cu tasta DEL.
Dacă modificaţi un aspect sau realizaţi unul nou, aveţi posibilitatea să o salvaţi şi să o utilizaţi şi altă dată. Folosiţi comanda „Salvare aspect” din bara de accesorii.
În mod normal se salvează aspectul paginii din stânga, dacă doriţi salvarea aspectului paginii din dreapta selectaţi mai întâi unul dintre chenarele aflate pe această pagină. Aspectul salvat se va regăsi printre „Aspecte” şi va fi marcată cu o steluţă.
Alegeţi eticheta „Imagini” în fereastra de selectare a elementelor.
Treceţi la folderele afişate în partea de sus a ferestrei de selectare a elementelor, aici veţi găsi afişată structura de foldere în mod asemănător browser-ului sistemului de operare.
Sub acestea se vor afişa toate imaginile din folderul selectat.
Imaginile care au fost folosite deja în fotocarte sunt marcate prin bifare.
Dimensiunea de previzualizare a imaginilor se poate stabili cu glisorul de sub imagini.
În meniul context (clic dreapta pe imagine), găsiţi diferite posibilităţi privind vizualizarea, ordonarea şi inserarea imaginilor:
Dacă aţi selectat o imagine, această funcţie va căuta în acelaşi folder imagini care au fost realizate în intervale de timp foarte apropiate şi/sau sunt asemănătoare. Gradul de asemănare se poate seta cu un glisor
Cu aceste comenzi puteţi folosi imaginea proprie ca fundal pe pagina din stânga, din dreapta sau pe pagina dublă. Spre deosebire de fundalele oferite de program, fundalele din imagini proprii pot fi editate ulterior dacă faceţi dublu clic pe acesta.
Cu această comandă putem realiza un colaj din mai multe imagini selectate. Dimensiunea şi poziţia imaginilor va fi potrivită automat. Comanda poate fi dată de mai multe ori în mod succesiv, până veţi obţine rezultatul dorit.
Imaginile pot fi mişcate liber în chenar, astfel le puteţi aşeza în aşa fel încât să se vadă detaliul cel mai important al imaginii.
Imaginile pot fi ordonate în această previzualizare după ordinea alfabetică a numelor fişierelor sau în ordine cronologică.
Dacă în timp ce lucraţi cu programul mai copiaţi imagini în folderul selectat, acestea nu vor apărea imediat în previzualizare, astfel puteţi folosi această comandă pentru actualizarea conţinutului folferului. Această comandă va realiza recitirea conţinutului folderului.
Activarea sau dezactivarea afişării numelor fişierelor sub imaginile de previzualizare.
Va arăta imaginile într-o fereastră nouă grupate în funcţie de compoziţia cromatică.
Imaginile pe care le afişează alăturate, vor fi în armonie dacă ajung pe aceeaşi pagină a fotocărţii. Cu dublu clic pe imagine acesta se va insera în pagina activă a fotocărţii. Sugestie: Alegeţi un fundal care are culoarea potrivită acestor imagini.
Se poate utiliza numai la fotocarte. Cu această comandă lansaţi asistentul fotocărţii.(Vezi în capitolul „Asistentul fotocărţii”.)
Lansează vizualizatorul de imagini. (Vezi în capitolul „Vitualizatorul de imagini”.)
Vizualizatorul de imagini cu funcţii d editare a acestora se lansează şi prin dublu clic pe imagine. Atenţiune: Dacă aţi lansat vizualizatorul de imagini referitor la o imagine din fereastra de selectare a elementelor şi nu din spaţiul de lucru, atunci la salvare acesta va modifica conţinutul fişierului original. Bineînţeles această operaţie o puteţi realiza şi cu bună ştiinţă.
Dacă doriţi aşezarea unei imagini într-un chenar de aspect, trebuie să „trageţi” imaginea dorită, cu tasta din stânga a mausului apăsată, din fereastra de selectare a elementelor în chenarul din spaţiul de lucru. În acest fel imaginea se va aşeza în chenarul de aspect.
Chenarul de aspect se poate comporta în două moduri diferite:
Păstrarea dimensiunii chenarului şi decuparea imaginii. Chenarul de aspect rămâne neschimbat, lăţimea sau înălţimea imaginii se va potrivi la acesta în funcţie de modul în care se potriveşte raportul dintre laturile imaginii cu cea a laturilor chenarului.
Porţiunile imaginii care cad în afara chenarului nu vor mai fi vizibile, dar ulterior putem modifica lăţimea sau înălţimea chenarului, putem mişca imaginea în interiorul chenarului sau putem seta mărirea imaginii din chenar cu comenzile „Mărirea imaginii / Micşorarea imaginii”.
Modificarea chenarului pentru ca imaginea să o umple în mod optim. Imaginea se va vedea în întregime, una din laturile chenarului se va potrivi la dimensiunea imaginii. Şi în acest caz se poate redimensiona chenarul de aspect. Dacă utilizaţi punctelel de dimensionare din colţurile chenarului, atunci veţi modifica dimensiunile în mod proporţional.
Dacă modificaţi numai lăţimea sau înălţimea chenarului, porţiunile imaginii care rămân în afara chenarului nu vor mai fi vizibile.
La mărirea chenarului de aspect imaginea din ea se va mări deasemenea, la micşorare însă acesta nu se va mai modifica, deci va trebui să o redimensionaţi cu comenzile „Mărirea imaginii / Micşorarea imaginii”.
Cu opţiunile de editare a chenarului din antetul spaţiului de lucru puteţi seta ca toate imaginile să se comporte în acelaşi fel la inserare. Vezi capitolul „Setări”.
O altă posibilitatea este aceea să trageţi imaginea într-o zonă liberă a paginii din spaţiul de lucru (sau pe o pagină goală dacă ştergeţi în prealabil chenarele de aspect), astfel imaginile pot fi aşezate în pagină după bunul plac.
Puteţi să trageţi imaginea dintr-un chenar în altul (cu tasta din stânga a mausului apăsată). Dacă în celălalt chenar se află o imagine, atunci acestea se vor schimba între ele.
Se poate şterge o imagine din spaţiul de lucru după ce o selectăm cu comanda „Ştergerea elementelor din selecţie” sau cu butonul DEL. Dacă apăsăm încă o dată butonul DEL se va şterge şi chenarul de aspect.
Imaginile selectate se pot recunoaşte după dreptunghiul de selecţie în care sunt încadrate.
Dacă doriţi să selectaţi mai multe imagini adiacente, trasaţi un dreptunghi de selecţie care să cuprindă imaginile pe care doriţi să le selectaţi, sau selectaţi prima imagine dorită şi cu tasta SHIFT apăsată faceţi clic pe ultima.
Mai multe imagini neadiacente se pot selecta (sau deselecta) cu clic pe acestea în timp ce tasta CTRL este apăsată.